Sunt unii, scria Simion Mehedinţi în prefaţa
cărţii „Poţi fi om deplin fără să fii creştin?“ apărută în 1923, care au cerut
eliminarea educaţiei religioase din şcoală, fără să ia în seamă că rolul
precumpănitor al marilor popoare în istoria modernă s-a sprijinit mai ales pe
temeiul religios al vieţii lor. Din conştiinţa creştinilor anglo-saxoni a
izvorât marea revoluţie engleză care a dăruit Europei cel dintâi model de stat
constituţional. Sub Cromwell s-a hotărât cine va avea întâietate între popoare:
care neam va întemeia cel mai mare imperiu colonial şi care limbă europeană va
ajunge mai răspândită pe faţa pământului. Mai târziu, adaugă profesorul
Mehedinţi, când şi-au făcut şi francezii socoteala istorică a vieţii lor, în
marea revoluţie de la 1789, punctul de plecare n-a mai fost religia, ci
filosofia, Contractul social, Drepturile omului şi alte idei de un interes prea
relativ (care au sporit scepticismul şi au zguduit mereu statul, secând puterea
de viaţă a marelui popor francez).
În sfârşit, în vremurile noastre, îşi continuă
ilustrul pedagog pledoaria sa, revoluţia rusească, lipsită nu numai de religie,
ci şi de filozofie, a dus o vastă împărăţie la fărâmare, anarhie şi nihilism,
cum duc toate mişcările pornite dintr-o concepţie pur materialistă a vieţii.
Întorcându-se către români, Simion Mehedinţi se întreabă retoric: mai păstrează
acest popor simţul pentru cele eterne? Sau în loc de a-şi mai face socoteli cu
veşnicia şi a-şi măsura preţul vieţii în raport cu înalta concepţie a datoriei
,va luneca şi el în scepticism şi vulgaritate?
Creştinismul a ridicat mereu pe om peste nivelul
totdeauna şovăitor al judecăţilor legate de relativitatea intereselor
trecătoare, fiindcă el nu este o confesiune oarecare, ci e formula etică cea
mai deplină în toată dezvoltarea omenirii de până astăzi şi cea mai sigură
temelie pentru progresul individual şi naţional. „Încredinţat că timpul de faţă
are o însemnătate unică în toată desfăşurarea vieţii poporului român, ştiind că
toată semănătura de la Decebal şi Traian până în zilele noastre trebuie să dea
roade acum sau niciodată şi că viaţa modernă fără populaţie deasă este cu
neputinţă, iar sporul demografic şi economic este imposibil dacă sufletul nu
este sănătos, adică omul nu are ochii spre idealul care licăreşte în zarea
eternităţii, mi-am dat seama că poporul român trebuie îndrumat mai mult ca
orişicând spre o educaţie religioasă. Aceasta este numaidecât necesar pentru
igiena lui morală şi e o condiţie indispensabilă pentru progresul statului“.
Acestea erau ideile care animau mintea şi inima marelui pedagog român.
Există şi azi intelectuali care gândesc asemenea
lui Simion Mehedinţi, dar care nu sunt ascultaţi sau, poate, nu sunt aşa de
curajoşi în a spune ce cred. Educaţie fără religie în şcoală înseamnă o
amputare pentru beneficiarii ei, copiii acestui neam.
Familia, şcoala sunt cele care investesc în ei.
Să fie exclusă Biserica? Pe ce considerente? Ce feedback vom avea de la nişte
copii pentru care Hristos şi învăţătura Lui nu înseamnă nimic, fiindcă nici nu
au auzit de ele? Vrem să creştem amorali şi indiferenţi sau oameni morali,
pentru care valorile creştine sunt adevărate repere? Ceea ce comunismul a ajuns
să impună cu sila, distrugând vieţi şi vrând parcă să închidă cerul pentru
generaţiile „omului nou“, se face acum, sub ochii noştri, cu un duh care, în
esenţă, vrea acelaşi lucru.
Nu cred că e necesar să ne întoarcem la perioada
când Biserica era interzisă, iar învăţământul religios de stat era sugrumat de
comunişti. Au fost de ajuns 50 de ani. O vedem bine. Nici acum nu ne-am revenit
încă.
Articol de Augustin Păunoiu, Ziarul Lumina de
Duminică, 7 dec 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu