Pe cine deranjeaza ora de religie?

       Toată lumea ține să explice pe ce temeiuri crede că e mai bine fie să se facă, fie să nu se facă ora de religie în școlile românești,astfel că am fost inundați de numeroase articole pe această, fiecare în parte vrând să tranșeze problema într-un mod clar și definitiv. Argumentele împotriva predării Religiei în școli se mișcă între ignoranță, prostie și rea voință, fiind greu de ales ce a prevalat în mintea celui ce se exprimă. Ceea ce este clar deocamdată, este că nimic nu-i poate opri pe activiștii atei, își fac programul lor neabătut, chiar dacă 90% dintre români se opun ideilor pe care le propagă. Aș vrea să mă opresc puțin asupra câtorva din argumentele aduse împotriva orei de religie, chiar dacă pericolul a trecut, și chiar dacă s-a dovedit că ei nu reprezintă decât un procent destul de mic din populație. să ne amintim totuși că, atunci când au instaurat comunismul ateu, comuniștii erau mult mai puțini și decât ateii de azi, și totuși au putut să controleze poporul acest timp de 45 de ani.

       Printre motivele cel mai des invocate se numără libertatea de conștiință. Aceasta ar fi grav afectată, mai ales în cazul celor mai mici școlari, care nu ar avea formată capacitatea de a discerne cu propriile lor puteri, și astfel ar prelua otova tot ce le livrează formatorii lor mai mari. În acest fel ar cădea pradă manipulărilor pe care ora de religie le presupune prin însăși existența ei. Prin urmare ar trebui feriți de orice le-ar putea aminti micuților școlari de Dumnezeu. Astfel că, într-un mod a cărui absurditate a devenit greu de perceput, din cauza desei repetări, orice referință la Dumnezeu este înțeleasă ca lucrul cel mai nociv pe care un copil îl poate suferi în cursul educației lui.

       Pentru unii religia trebuie eliminată de tot, ca să putem și noi, în fine, să devenim civilizați. În acest caz civilizația ar presupune, după cum spune Alina Mungiu Pipidi, pasta de dinți și prezervative, dar ar exclude credința în Dumnezeu, o reminiscență a înapoierii noastre culturale care ar trebui eliminată. Pentru asta ar trebui, crede distinsa doamnă, ca o minoritate activă și care înțelege rostul vremurilor, să dispună ce are de făcut imensa majoritate a populației, care se menține totuși pe poziții retrograde. Credința e ceva înapoiat, cu toate că există chiar membri ai Academiei Române cărora nu le e rușine să-și afirme credința, cum este de pildă domnul Dan Berindei, în videoclipul de susținere a orei de religie.

          Alții însă, mai puțin tranșanți, dau o șansă și religiei, dar o amână pentru o vârstă mai coaptă. În clasele primare ar fi prea devreme pentru ca oamenii să poată alege, ei încă n-au discernământul și maturitatea necesară ca să poată face o alegere în cunoștință de cauză. Astfel, elevii devin victime ale unui program școlar de manipulare a sufletelor. Iar în clasele mai mari, vin alții să ne spună, n-are rost s-o mai faci, acolo deja ar trebui să le predai istoria comparată a religiilor, adică un ghiveci în care budiștii, musulmanii, creștinii, animiștii din triburile aborigene din Australia sunt puși pe același plan, într-o prezentare obiectivă, științifică iar elevul poate să aleagă, corect și complet informat, ce religie vrea să practice. Nici nu știi dacă să râzi sau să te indignezi când vezi asemenea bazaconii expuse cu un aer profesional, iar cei care le scriu au sentimentul că îți dau soluția problemei educației naționale.

        Pentru alții ora de religie este un loc unde un popă vine să le expună niște chestii dogmatice unor elevi, pe care-i obligă să le creadă întocmai, reușind astfel să distrugă în copii orice urmă de căutare liberă a adevărului, orice întrebări existențiale și-ar putea pune. Da, ar putea fi prost predată religia, dar ea este, mai degrabă, deschizătoare de întrebări și de reflecții decât să le închidă, e deschidere către lume, oameni și Dumnezeu.

         Mai sunt unii, foarte deștepți, care au constatat că să crezi e un act personal și intim, pe care nu îl poți împărtăși, și despre care nu poți vorbi în public, prin urmare ar trebui desființată materia religie din școală. Aș vrea să-i liniștesc pe acești pudibonzi metafizici: la Religie nu îți expui experiențele inefabile. Doar este vorba despre niște cunoștințe, expuse cu har, care să îl ajute pe elev să înțeleagă despre ce e vorba atunci când se referă la Dumnezeu, care să-i deschidă apetitul pentru o relație cu Acesta, și să-i întregească personalitatea. E vorba despre a nu amputa personalitatea oamenilor, decât a-i pune să-și exprime intimități care adesea sunt neformulabile prin cuvinte.

        Cei mai mulți dintre oponenți, neavând credință în Dumnezeu, își închipuie că așa ceva nu este posibil, iar singurele interese care-i pot mâna în luptă pe popi sunt cele pecuniare. Atunci ei hotărăsc că ora săptămânală de religie este o îndoctrinare prin care „corporația BOR” își convinge viitorii adepți să devină pupători de moaște și cotizanți la averea colosală, cred ei, a Bisericii.

        Domnul Cristian Tudor Popescu, cu toate că declară că a citit toată Biblia, de mai multe ori și în mai multe limbi, ne spune o enormitate pe care ar fi putut-o debita mai degrabă un ignorant absolut în materie: religia nu explică și nu demonstrează nimic, ea doar decretează ce e rău și ce e bine. Pentru domnia sa însă problema cea mai mare este existența lui Dumnezeu, pe care, desigur, o neagă. Zice că despre Dumnezeu nu poate spune nimeni absolut nimic, că să spui că e unic, când tot ce e există e plural, e o prostie. Întradevăr, pe Dumnezeu nu-l poți vedea, iar credința este „din auzire”, cum spune Apostolul Pavel. În același timp însă, credința nu e o absurditate gratuită, pe care unii o practică din prostie și alții din interes. Auzim despre Dumnezeu, din Biblie și de la Sfinții Părinți, care au primit revelația, ne încredem în cuvintele unor oameni cărora Dumnezeu le-a vorbit, iar prin ei ni se adresează nouă tuturor. Dumnezeu nu ne-a făcut, pentru ca apoi să rupă orice legătură, să reteze orice contact cu creatura Lui. Dar ca să accepți că Dumnezeu există, că păstrează o legătură cu noi, îți trebuie o credință pe care nu o poți demonstra ca pe o teoremă matematică. Dar nu toate propozițiile pot fi demonstrate pe cale rațională, iar asta nu le face irelevante și false.

       Apoi domnul C T Popescu face o greșeală colosală când spune că să susții că Dumnezeu e unic și omnipotent faci un atentat la democrație, că niciun preot n-ar fi putut susține că Dumnezeu e unic în regimul comunist. Serios, domnule? Ați auzit de Dogmatica părintelui Stăniloae, apărută prin 1978 și de zeci și sute de studii teologice din perioada comunistă care vorbeau despre transcendeța și unicitatea lui Dumnezeu, fără ca vreun politruc comunist să se sesizeze, cum faceți dumneavoastră acum? Probabil că cenzorii de atunci făceau mai bine distincția între planul transcendent și cel mundan, și pricepeau că modul de existență al lui Dumnezeu nu-l afecta pe Ceaușescu, ca să intervină cumva în această problemă.

      Apoi când spune că Biserica propune un sistem moral paralel cu justiția, în care e permis să furi, să înșeli, să minți, să ucizi, dar îți speli păcatele făcând daruri la Biserică, e o aberație pe care nu știu s-o fi egalat cineva în istoria umanității. Iar confundă planul religios, în care e posibilă răscumpărarea oricărui păcat, oricât de mare ar fi, dar nelegat de vreun dar material, cu justiția umană, care își urmează cursul ei, independent de starea duhovnicească a făptașului.

       Numai că, după multe argumente împotriva predării religiei în școli, după campanii de presă foarte bine orchestrate, totuși românii au ales în proporție de 90% să-și lase copiii pe seama popilor. Până acum dreptul Bisericii de a contribui la educția copiilor noștri era acordat cavis-automat de statul român. A fost pus la îndoială de activiștii atei și câștigat prin lupta comună a Bisericii și a laicilor care s-au implicat. De acum Biserica are datoria să facă această oră să fie mai bine predată, să ajungă la mintea și la inima copiilor, să însemne ceva mai mult în viața lor.

Paul Curca

 

Ora de Religie, darul lui Dumnezeu pentru noi

     Doresc ca în următoarele rânduri să arăt care este importanţa şi frumuseţea orei de religie văzută din mijlocul copiilor, şi nu din perspectiva unui studiu. Ora de religie aduce bucurie şi pace sufletească în sufletul copiilor, multă speranţă şi nădejde, satisfacţie şi entuziasm.

       E ora unde elevul învaţă că e dreptul lui să aleagă în viaţă o anume cale, dar şi să nu-l jignească pe cel ce nu alege drumul său. Învaţă că această libertate implică responsabilitate şi că Dumnezeu este Iubire şi este îndelung-răbdător, că este Lumină care-l luminează dacă stă în Lumină.

        Dumnezeu nu pedepseşte, El este numai Iubire, însă alegerea sa de a se depărta de Dumnezeu şi greşelile sale îşi au plata lor. Depărtarea de aceste valori pe care, chiar dacă elevul nu le percepe atunci, în ora de religie, în profunzimea lor, le va înţelege mai târziu şi va avea unde să se întoarcă (să se ridice), atunci când va avea nevoie, şi nu va striga, cu disperare: „Mamă, unde este Dumnezeu? Tată, unde este Dumnezeu?“.

        Ele, valorile, se aşază în mintea şi sufletul său şi va putea să se întoarcă asemeni fiului risipitor, care a plecat de-acasă, dar a avut puterea să se ridice şi să se întoarcă. Această putere şi aceste valori se regăsesc în temele discutate la ora de religie. Ele poartă în sine puterea împlinirii. Exemplific aceasta prin câteva subiecte care sunt cuprinse în programa şcolară şi în care se regăsesc valorile amintite mai sus: „Dragostea faţă de aproapele - Pilda samarineanului milostiv“ - clasa a V-a, „Binefacere şi recunoştinţă - Vindecarea celor 10 leproşi“ - clasa a VI-a, ,“Hristos, Lumina lumii - Vindecarea orbului din naştere“, „Căinţă şi iertare - Pilda Fiului Risipitor“, „Iubirea prin fapte - ajutorarea celor aflaţi în suferinţă“ - clasa a VII-a, „Pilda neghinei - îndelunga răbdare şi dreptatea lui Dumnezeu“, „Imnul dragostei creştine“ - clasa a VIII-a.

       Am enumerat doar câteva teme ce prezintă valorile menţionate, pe care le-am selectat aleatoriu pentru că întreaga programă a disciplinei Religie e alcătuită din aceste valori cuprinse toate într-una singură, iubirea. Aş putea să vă arăt acesta făcând o scurtă prezentare a lecţiilor pe fiecare an de studiu.

       Acum, rândurile sunt  limitate, dar, dacă e nevoie, am să mă străduiesc să vă fac să înţelegeţi că toate acuzaţiile care sunt aduse orei de religie sunt neîntemeiate.

        Nu putem să-i creştem pe copiii fără Hristos

       Câtă frumuseţe şi înţelepciune găsim în pildele Mântuitorului, pe care le aşteaptă elevii la oră şi sunt însetaţi să le cunoască! Aproape în fiecare oră de religie, ei zic: „ Ne mai spuneţi şi astăzi o poveste?“ Răspunsul este DA, pentru că nu putem să-i lipsim de înţelepciunea şi învăţăturile pildelor.

      Dacă lângă inteligenţă (deşteptăciune) punem pe Hristos, vom dobândi înţelepciunea. Nu putem să-i creştem pe copiii noştri fără Hristos. Nu puteţi, câteva glasuri, să luaţi acest dar al lui Dumnezeu, pe care l-am primit, dar pe care trebuie să-l valorificăm.

       Într-o lume care se străduieşte ca asemenea mentalităţi - educaţie fără religie - nu numai să fie cunoscute, ci şi să fie impuse celorlalţi, desconsiderându-i dacă nu gândesc la fel, în loc să facă reverenţă în faţa celor ce văd evidenţa, misiunea dascălilor de religie - care au aceeaşi pregătire ca a colegilor profesori, devine tot mai grea.

      Avem încă generaţii de părinţi care, chiar dacă n-au făcut Religie în şcoală (mă refer la generaţia mea, cei de 35-40-45 ani), au fost educaţi de părinţii lor, care L-au cunoscut pe Dumnezeu şi în cadrul orelor de religie. A urmat o perioada în care copiii au fost lipsiţi de această bucurie. După Revoluţie, am redobândit acest dar, şi copiii lor au putut să-L cunoască pe Hristos, încă din şcoală, reuşindu-se astfel, ca acest liant între oameni, generaţii - Hristos, să rămână în mijlocul nostru.

       Provocări didactice

         Şi acum...? Lăsaţi-i pe copiii acestor vremuri să devină părinţi adevăraţi şi nu doar „părinţi instruiţi“, ca să nu ajungem în situaţia de a rupe acest liant dintre generaţii. Lăsaţi-i să se bucure de izvorul nesecat al Sfintei Scripturi şi de Tradiţia Sfântă, pe care cei ce n-au cunoscut-o, descoperind-o, devin admiratori ai Sfântului Ioan Gură de Aur, ai Sfântului Vasile cel Mare şi ai altor Sfinţi Părinţi, care ni L-au arătat pe Hristos. Să ne ferim de învinuirea copiilor care, mai târziu, dacă le vom lua această şansă, ne vor reproşa că le-am furat darul primit de la Dumnezeu - ora de religie. În marea Sa iubire, Dumnezeu îi va ajuta şi pe ei, dar de ce să-i  punem în situaţia delicată de a cere explicaţii cu privire la faptul că disciplina Religie lipseşte din foaia lor matricolă şi de ce.

        Sunt multe lucruri pe care trebuie să le îndreptăm în predarea orei de religie şi a celorlalte ore şi, în general, în sistemul educaţional, dar nu aşa. De foarte multe ori, disciplina de învăţământ este asociată cu profesorul care o predă. Unor elevi le place o anumită materie pentru că le place profesorul. E firesc!

      De aceea, aceste noi provocări trebuie să ne determine pe toţi profesorii, nu numai pe cei ce predau religia, să medităm profund la ceea ce facem şi cum facem ca să nu fim părtaşi la ignorarea acestui dar de la Dumnezeu - ora de religie.

 (Prof. Măriuca Neagu, inspector şcolar de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, Ziarul Lumina, 14 dec 2015)