Toată lumea ține să explice pe ce temeiuri crede că e mai bine
fie să se facă, fie să nu se facă ora de religie în școlile românești,astfel că
am fost inundați de numeroase articole pe această, fiecare în parte vrând să
tranșeze problema într-un mod clar și definitiv. Argumentele împotriva predării
Religiei în școli se mișcă între ignoranță, prostie și rea voință, fiind greu
de ales ce a prevalat în mintea celui ce se exprimă. Ceea ce este clar
deocamdată, este că nimic nu-i poate opri pe activiștii atei, își fac programul
lor neabătut, chiar dacă 90% dintre români se opun ideilor pe care le propagă.
Aș vrea să mă opresc puțin asupra câtorva din argumentele aduse împotriva orei
de religie, chiar dacă pericolul a trecut, și chiar dacă s-a dovedit că ei nu reprezintă
decât un procent destul de mic din populație. să ne amintim totuși că, atunci
când au instaurat comunismul ateu, comuniștii erau mult mai puțini și decât
ateii de azi, și totuși au putut să controleze poporul acest timp de 45 de ani.
Printre motivele cel mai des invocate se numără libertatea de conștiință. Aceasta ar fi grav afectată, mai ales în cazul celor mai mici școlari, care nu ar avea formată capacitatea de a discerne cu propriile lor puteri, și astfel ar prelua otova tot ce le livrează formatorii lor mai mari. În acest fel ar cădea pradă manipulărilor pe care ora de religie le presupune prin însăși existența ei. Prin urmare ar trebui feriți de orice le-ar putea aminti micuților școlari de Dumnezeu. Astfel că, într-un mod a cărui absurditate a devenit greu de perceput, din cauza desei repetări, orice referință la Dumnezeu este înțeleasă ca lucrul cel mai nociv pe care un copil îl poate suferi în cursul educației lui.
Pentru unii religia trebuie eliminată de tot, ca să putem și noi, în fine, să devenim civilizați. În acest caz civilizația ar presupune, după cum spune Alina Mungiu Pipidi, pasta de dinți și prezervative, dar ar exclude credința în Dumnezeu, o reminiscență a înapoierii noastre culturale care ar trebui eliminată. Pentru asta ar trebui, crede distinsa doamnă, ca o minoritate activă și care înțelege rostul vremurilor, să dispună ce are de făcut imensa majoritate a populației, care se menține totuși pe poziții retrograde. Credința e ceva înapoiat, cu toate că există chiar membri ai Academiei Române cărora nu le e rușine să-și afirme credința, cum este de pildă domnul Dan Berindei, în videoclipul de susținere a orei de religie.
Alții însă, mai puțin tranșanți, dau o șansă și religiei, dar o amână pentru o vârstă mai coaptă. În clasele primare ar fi prea devreme pentru ca oamenii să poată alege, ei încă n-au discernământul și maturitatea necesară ca să poată face o alegere în cunoștință de cauză. Astfel, elevii devin victime ale unui program școlar de manipulare a sufletelor. Iar în clasele mai mari, vin alții să ne spună, n-are rost s-o mai faci, acolo deja ar trebui să le predai istoria comparată a religiilor, adică un ghiveci în care budiștii, musulmanii, creștinii, animiștii din triburile aborigene din Australia sunt puși pe același plan, într-o prezentare obiectivă, științifică iar elevul poate să aleagă, corect și complet informat, ce religie vrea să practice. Nici nu știi dacă să râzi sau să te indignezi când vezi asemenea bazaconii expuse cu un aer profesional, iar cei care le scriu au sentimentul că îți dau soluția problemei educației naționale.
Pentru alții ora de religie este un loc unde un popă vine să le expună niște chestii dogmatice unor elevi, pe care-i obligă să le creadă întocmai, reușind astfel să distrugă în copii orice urmă de căutare liberă a adevărului, orice întrebări existențiale și-ar putea pune. Da, ar putea fi prost predată religia, dar ea este, mai degrabă, deschizătoare de întrebări și de reflecții decât să le închidă, e deschidere către lume, oameni și Dumnezeu.
Mai sunt unii, foarte deștepți, care au constatat că să crezi e un act personal și intim, pe care nu îl poți împărtăși, și despre care nu poți vorbi în public, prin urmare ar trebui desființată materia religie din școală. Aș vrea să-i liniștesc pe acești pudibonzi metafizici: la Religie nu îți expui experiențele inefabile. Doar este vorba despre niște cunoștințe, expuse cu har, care să îl ajute pe elev să înțeleagă despre ce e vorba atunci când se referă la Dumnezeu, care să-i deschidă apetitul pentru o relație cu Acesta, și să-i întregească personalitatea. E vorba despre a nu amputa personalitatea oamenilor, decât a-i pune să-și exprime intimități care adesea sunt neformulabile prin cuvinte.
Cei mai mulți dintre oponenți, neavând credință în Dumnezeu, își închipuie că așa ceva nu este posibil, iar singurele interese care-i pot mâna în luptă pe popi sunt cele pecuniare. Atunci ei hotărăsc că ora săptămânală de religie este o îndoctrinare prin care „corporația BOR” își convinge viitorii adepți să devină pupători de moaște și cotizanți la averea colosală, cred ei, a Bisericii.
Domnul Cristian Tudor Popescu, cu toate că declară că a citit toată Biblia, de mai multe ori și în mai multe limbi, ne spune o enormitate pe care ar fi putut-o debita mai degrabă un ignorant absolut în materie: religia nu explică și nu demonstrează nimic, ea doar decretează ce e rău și ce e bine. Pentru domnia sa însă problema cea mai mare este existența lui Dumnezeu, pe care, desigur, o neagă. Zice că despre Dumnezeu nu poate spune nimeni absolut nimic, că să spui că e unic, când tot ce e există e plural, e o prostie. Întradevăr, pe Dumnezeu nu-l poți vedea, iar credința este „din auzire”, cum spune Apostolul Pavel. În același timp însă, credința nu e o absurditate gratuită, pe care unii o practică din prostie și alții din interes. Auzim despre Dumnezeu, din Biblie și de la Sfinții Părinți, care au primit revelația, ne încredem în cuvintele unor oameni cărora Dumnezeu le-a vorbit, iar prin ei ni se adresează nouă tuturor. Dumnezeu nu ne-a făcut, pentru ca apoi să rupă orice legătură, să reteze orice contact cu creatura Lui. Dar ca să accepți că Dumnezeu există, că păstrează o legătură cu noi, îți trebuie o credință pe care nu o poți demonstra ca pe o teoremă matematică. Dar nu toate propozițiile pot fi demonstrate pe cale rațională, iar asta nu le face irelevante și false.
Apoi domnul C T Popescu face o greșeală colosală când spune că să susții că Dumnezeu e unic și omnipotent faci un atentat la democrație, că niciun preot n-ar fi putut susține că Dumnezeu e unic în regimul comunist. Serios, domnule? Ați auzit de Dogmatica părintelui Stăniloae, apărută prin 1978 și de zeci și sute de studii teologice din perioada comunistă care vorbeau despre transcendeța și unicitatea lui Dumnezeu, fără ca vreun politruc comunist să se sesizeze, cum faceți dumneavoastră acum? Probabil că cenzorii de atunci făceau mai bine distincția între planul transcendent și cel mundan, și pricepeau că modul de existență al lui Dumnezeu nu-l afecta pe Ceaușescu, ca să intervină cumva în această problemă.
Apoi când spune că Biserica propune un sistem moral paralel cu justiția, în care e permis să furi, să înșeli, să minți, să ucizi, dar îți speli păcatele făcând daruri la Biserică, e o aberație pe care nu știu s-o fi egalat cineva în istoria umanității. Iar confundă planul religios, în care e posibilă răscumpărarea oricărui păcat, oricât de mare ar fi, dar nelegat de vreun dar material, cu justiția umană, care își urmează cursul ei, independent de starea duhovnicească a făptașului.
Printre motivele cel mai des invocate se numără libertatea de conștiință. Aceasta ar fi grav afectată, mai ales în cazul celor mai mici școlari, care nu ar avea formată capacitatea de a discerne cu propriile lor puteri, și astfel ar prelua otova tot ce le livrează formatorii lor mai mari. În acest fel ar cădea pradă manipulărilor pe care ora de religie le presupune prin însăși existența ei. Prin urmare ar trebui feriți de orice le-ar putea aminti micuților școlari de Dumnezeu. Astfel că, într-un mod a cărui absurditate a devenit greu de perceput, din cauza desei repetări, orice referință la Dumnezeu este înțeleasă ca lucrul cel mai nociv pe care un copil îl poate suferi în cursul educației lui.
Pentru unii religia trebuie eliminată de tot, ca să putem și noi, în fine, să devenim civilizați. În acest caz civilizația ar presupune, după cum spune Alina Mungiu Pipidi, pasta de dinți și prezervative, dar ar exclude credința în Dumnezeu, o reminiscență a înapoierii noastre culturale care ar trebui eliminată. Pentru asta ar trebui, crede distinsa doamnă, ca o minoritate activă și care înțelege rostul vremurilor, să dispună ce are de făcut imensa majoritate a populației, care se menține totuși pe poziții retrograde. Credința e ceva înapoiat, cu toate că există chiar membri ai Academiei Române cărora nu le e rușine să-și afirme credința, cum este de pildă domnul Dan Berindei, în videoclipul de susținere a orei de religie.
Alții însă, mai puțin tranșanți, dau o șansă și religiei, dar o amână pentru o vârstă mai coaptă. În clasele primare ar fi prea devreme pentru ca oamenii să poată alege, ei încă n-au discernământul și maturitatea necesară ca să poată face o alegere în cunoștință de cauză. Astfel, elevii devin victime ale unui program școlar de manipulare a sufletelor. Iar în clasele mai mari, vin alții să ne spună, n-are rost s-o mai faci, acolo deja ar trebui să le predai istoria comparată a religiilor, adică un ghiveci în care budiștii, musulmanii, creștinii, animiștii din triburile aborigene din Australia sunt puși pe același plan, într-o prezentare obiectivă, științifică iar elevul poate să aleagă, corect și complet informat, ce religie vrea să practice. Nici nu știi dacă să râzi sau să te indignezi când vezi asemenea bazaconii expuse cu un aer profesional, iar cei care le scriu au sentimentul că îți dau soluția problemei educației naționale.
Pentru alții ora de religie este un loc unde un popă vine să le expună niște chestii dogmatice unor elevi, pe care-i obligă să le creadă întocmai, reușind astfel să distrugă în copii orice urmă de căutare liberă a adevărului, orice întrebări existențiale și-ar putea pune. Da, ar putea fi prost predată religia, dar ea este, mai degrabă, deschizătoare de întrebări și de reflecții decât să le închidă, e deschidere către lume, oameni și Dumnezeu.
Mai sunt unii, foarte deștepți, care au constatat că să crezi e un act personal și intim, pe care nu îl poți împărtăși, și despre care nu poți vorbi în public, prin urmare ar trebui desființată materia religie din școală. Aș vrea să-i liniștesc pe acești pudibonzi metafizici: la Religie nu îți expui experiențele inefabile. Doar este vorba despre niște cunoștințe, expuse cu har, care să îl ajute pe elev să înțeleagă despre ce e vorba atunci când se referă la Dumnezeu, care să-i deschidă apetitul pentru o relație cu Acesta, și să-i întregească personalitatea. E vorba despre a nu amputa personalitatea oamenilor, decât a-i pune să-și exprime intimități care adesea sunt neformulabile prin cuvinte.
Cei mai mulți dintre oponenți, neavând credință în Dumnezeu, își închipuie că așa ceva nu este posibil, iar singurele interese care-i pot mâna în luptă pe popi sunt cele pecuniare. Atunci ei hotărăsc că ora săptămânală de religie este o îndoctrinare prin care „corporația BOR” își convinge viitorii adepți să devină pupători de moaște și cotizanți la averea colosală, cred ei, a Bisericii.
Domnul Cristian Tudor Popescu, cu toate că declară că a citit toată Biblia, de mai multe ori și în mai multe limbi, ne spune o enormitate pe care ar fi putut-o debita mai degrabă un ignorant absolut în materie: religia nu explică și nu demonstrează nimic, ea doar decretează ce e rău și ce e bine. Pentru domnia sa însă problema cea mai mare este existența lui Dumnezeu, pe care, desigur, o neagă. Zice că despre Dumnezeu nu poate spune nimeni absolut nimic, că să spui că e unic, când tot ce e există e plural, e o prostie. Întradevăr, pe Dumnezeu nu-l poți vedea, iar credința este „din auzire”, cum spune Apostolul Pavel. În același timp însă, credința nu e o absurditate gratuită, pe care unii o practică din prostie și alții din interes. Auzim despre Dumnezeu, din Biblie și de la Sfinții Părinți, care au primit revelația, ne încredem în cuvintele unor oameni cărora Dumnezeu le-a vorbit, iar prin ei ni se adresează nouă tuturor. Dumnezeu nu ne-a făcut, pentru ca apoi să rupă orice legătură, să reteze orice contact cu creatura Lui. Dar ca să accepți că Dumnezeu există, că păstrează o legătură cu noi, îți trebuie o credință pe care nu o poți demonstra ca pe o teoremă matematică. Dar nu toate propozițiile pot fi demonstrate pe cale rațională, iar asta nu le face irelevante și false.
Apoi domnul C T Popescu face o greșeală colosală când spune că să susții că Dumnezeu e unic și omnipotent faci un atentat la democrație, că niciun preot n-ar fi putut susține că Dumnezeu e unic în regimul comunist. Serios, domnule? Ați auzit de Dogmatica părintelui Stăniloae, apărută prin 1978 și de zeci și sute de studii teologice din perioada comunistă care vorbeau despre transcendeța și unicitatea lui Dumnezeu, fără ca vreun politruc comunist să se sesizeze, cum faceți dumneavoastră acum? Probabil că cenzorii de atunci făceau mai bine distincția între planul transcendent și cel mundan, și pricepeau că modul de existență al lui Dumnezeu nu-l afecta pe Ceaușescu, ca să intervină cumva în această problemă.
Apoi când spune că Biserica propune un sistem moral paralel cu justiția, în care e permis să furi, să înșeli, să minți, să ucizi, dar îți speli păcatele făcând daruri la Biserică, e o aberație pe care nu știu s-o fi egalat cineva în istoria umanității. Iar confundă planul religios, în care e posibilă răscumpărarea oricărui păcat, oricât de mare ar fi, dar nelegat de vreun dar material, cu justiția umană, care își urmează cursul ei, independent de starea duhovnicească a făptașului.
Numai că, după multe argumente împotriva predării religiei în școli, după
campanii de presă foarte bine orchestrate, totuși românii au ales în proporție
de 90% să-și lase copiii pe seama popilor. Până acum dreptul Bisericii de a
contribui la educția copiilor noștri era acordat cavis-automat de statul român.
A fost pus la îndoială de activiștii atei și câștigat prin lupta comună a
Bisericii și a laicilor care s-au implicat. De acum Biserica are datoria să
facă această oră să fie mai bine predată, să ajungă la mintea și la inima
copiilor, să însemne ceva mai mult în viața lor.
Paul Curca
