Scopul predării religiei are un dublu aspect: informativ şi formativ. Ora
de religie, realizată prin coparticiparea profesorului şi a elevilor, are o
dimensiune care trece dincolo de spatiul didactic, o dimensiune initiatică.
Părintele Bria îndemna ca lectia de religie să fie realizată în analogie cu
istoria mântuirii.
Liturghia, ca formă de recapitulare a istoriei mântuirii, se constituie ca model pentru orice activitate catehetică. Ora de religie poate fi privită ca o introducere la creştinism, ca un curs de istoria religiilor (prezentăm un bagaj de cunoştinte şi ritualuri care pot determina luarea unor optiuni), ca un curs de apologetică (prezentăm unele argumente). Dar ora de religie îşi atinge plenitudinea şi finalitatea atunci când subiectii (elevii) devin interesati şi practicanti, atunci când ei conştientizează apartenenta lor la Trupul mistic al lui Hristos care este Biserica.
Prin ciclul credintei, părintele Bria definea procesul prin care istoria sfântă sau istoria mântuirii trece în istoria oamenilor şi o transformă, generând convertirea personală şi constituirea comunitătii creştine. Acest ciclu comportă trei etape principale:
• Initierea în tainele credintei, mărturisirea credintei sau fidelitatea fată de Iisus Hristos şi fată de Evanghelia Sa.
• Lărgirea orizontului sperantei, celebrarea credintei sau fidelitatea fată de sine şi fată de Biserică.
• Desăvârşirea comuniunii dragostei sau practicarea credintei sau fidelitatea fată de aproapele sau de lume.
Initierea ca primă etapă favorizează mărturisirea credintei, care nu se separă de trăirea (celebrarea) credintei prin cult şi de practicarea credintei prin faptele noastre şi prin morala personală şi socială. Pentru început, elevii sunt initiati în comunitatea de credintă, mai apoi în comunitatea de morală (de trăire). Un profesor bun - prin catehizare - induce elevilor un anumit stil de viată. Astfel, credinta mărturisită, trăită şi asumată dobândeşte valente personale şi sociale (paradigma socială a credintei). Eclesia constituie o adunare de credintă, de liturghisire şi de practică.
O primă etapă a misiunii profesorilor de religie este aceea de a initia în credintă, de a face ucenici ai lui Hristos prin vestirea Evangheliei lui Hristos. Sfintii Apostoli, primii mărturisitori ai lui Hristos, i-au învătat pe cei ce au crezut în Hristos cele mai importante adevăruri de credintă, îngrijindu-se de sporirea creştinilor în cunoaşterea şi aprofundarea celor învătate. Ne punem întrebarea: noi, creştini ai secolului XXI, trebuie să fim îndemnati să sporim în cunoaşterea învătăturilor evanghelice? Considerăm că da, cu atât mai mult cu cât unii credincioşi, chiar cu studii superioare, cunosc mult mai putin domeniul credintei decât alte domenii de cunoaştere.
Asumarea credintei presupune o viziune globală despre lume, acceptând că Dumnezeu este Creatorul, Răscumpărătorul şi Sfintitorul care transformă creatia şi viata noastră a tuturor.
A doua etapă a ciclului credintei o constituie celebrarea credintei prin participarea la cult, prin fidelitatea fată de sine şi fată de Biserică. Profesorul de religie îşi va învăţa elevii că “fiecare credincios îşi exprimă credinta sub o formă de adorare a lui Dumnezeu, de multumire şi bucurie”. Sfânta Liturghie creează mediul pentru exprimarea bucuriei, a sperantei şi a credintei unei comunităti.
În cadrul cultului public, după mărturisirea credintei (rostirea Crezului) urmează celebrarea credintei (imnul Pe Tine Te lăudăm). În cadrul orei de religie, profesorul şi elevii purced la mărturisirea credintei, dar şi la o formă de celebrare, de adorare, fiecare oră de religie începe şi se încheie cu o rugăciune.
În etapa a treia urmează contextualizarea şi manifestarea credintei în viata personală şi socială. Ora de religie îndeamnă la angajare, la vietuirea în şi prin Hristos. Preotul, la Sfânta Liturghie, îi îndeamnă şi îi trimite pe credincioşi la misiune şi la slujire: cu pace să ieşim …, iar credincioşii răspund întru numele Domnului; de aici reiese rolul credintei în raport cu semenii, cu morala, cu societatea. Religia (credinta fiecăruia) are sau ar trebui să aibă un rol însemnat atât în viata personală, cât şi în viata publică.
Într-o astfel de abordare, ora de religie devine o oră care îi face pe elevi să fie responsabili fată de viata şi faptele lor, fată de actul educational, fată de aproapele, după cuvintele Mântuitorului: voi sunteti lumina lumii…, aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Mt. 5,14-16).
În contextul social şi educational actual profesorul de religie va da lectiei de religie şi o dimensiune reconciliatorie, observând statutul istoric al Bisericii: nu separăm acum grâul de neghină, separarea apartine eshatonului. Ora de religie se derulează ca un dialog, cuvintele folosite în acest dialog sunt inspirate de cuvintele revelate ale Sfintei Scripturi, de Cuvântul care ni se descoperă în Noul Testament şi care ne dă putere. Mântuitorul, în rugăciunea dinaintea Patimilor Sale, spune: Nu numai pentru ei Mă rog, ci şi pentru cei ce prin cuvântul lor vor crede în Mine (In. 17,20).
De multe ori ne plângem că la disciplina religie nu avem suficiente mijloace didactice, că nu avem suficient material bibliografic adecvat particularitătilor de vârstă ale elevilor. Totuşi aceste neajunsuri pot fi înlăturate, în primul rând prin folosirea la ora de religie a Sfintei Scripturi, în mod sistematic. Indiferent de continutul didactic (tema abordată), putem în câteva minute citi şi comenta un anumit pasaj din Vechiul sau Noul Testament, învătându-i pe elevi să aprofundeze elementele de doctrină creştină şi să-şi asume identitatea creştină. Precum orice formă de misiune creştină are şi o dimensiune educativă, tot aşa s-ar cuveni ca orice lectie de religie să aibă o dimensiune misionară.
Abordarea separată a acestor etape de initiere în tainele credintei este contrară spiritualitătii creştine. Să nu uităm că orice Sfântă Liturghie este şi o oră de religie, o lectie de initiere creştină, iar orice oră de religie trebuie să îndemne elevii spre participarea la Sfânta Liturghie. Mereu trebuie să căutăm şi să cerem de la Dumnezeu “întelepciune şi meşteşug în stare să ne ajute să găsim multe ieşiri acolo unde nu-i ieşire” (Sf. Ioan Gură de Aur) şi să îndreptăm sufletele elevilor încredintati nouă. Fericit este profesorul care-şi învată elevii să înteleagă şi să se bucure că Dumnezeu a întemeiat Biserica Sa pe Pământ, să aprofundeze şi să trăiască adevărurile de credintă mărturisite de Biserică.
Liturghia, ca formă de recapitulare a istoriei mântuirii, se constituie ca model pentru orice activitate catehetică. Ora de religie poate fi privită ca o introducere la creştinism, ca un curs de istoria religiilor (prezentăm un bagaj de cunoştinte şi ritualuri care pot determina luarea unor optiuni), ca un curs de apologetică (prezentăm unele argumente). Dar ora de religie îşi atinge plenitudinea şi finalitatea atunci când subiectii (elevii) devin interesati şi practicanti, atunci când ei conştientizează apartenenta lor la Trupul mistic al lui Hristos care este Biserica.
Prin ciclul credintei, părintele Bria definea procesul prin care istoria sfântă sau istoria mântuirii trece în istoria oamenilor şi o transformă, generând convertirea personală şi constituirea comunitătii creştine. Acest ciclu comportă trei etape principale:
• Initierea în tainele credintei, mărturisirea credintei sau fidelitatea fată de Iisus Hristos şi fată de Evanghelia Sa.
• Lărgirea orizontului sperantei, celebrarea credintei sau fidelitatea fată de sine şi fată de Biserică.
• Desăvârşirea comuniunii dragostei sau practicarea credintei sau fidelitatea fată de aproapele sau de lume.
Initierea ca primă etapă favorizează mărturisirea credintei, care nu se separă de trăirea (celebrarea) credintei prin cult şi de practicarea credintei prin faptele noastre şi prin morala personală şi socială. Pentru început, elevii sunt initiati în comunitatea de credintă, mai apoi în comunitatea de morală (de trăire). Un profesor bun - prin catehizare - induce elevilor un anumit stil de viată. Astfel, credinta mărturisită, trăită şi asumată dobândeşte valente personale şi sociale (paradigma socială a credintei). Eclesia constituie o adunare de credintă, de liturghisire şi de practică.
O primă etapă a misiunii profesorilor de religie este aceea de a initia în credintă, de a face ucenici ai lui Hristos prin vestirea Evangheliei lui Hristos. Sfintii Apostoli, primii mărturisitori ai lui Hristos, i-au învătat pe cei ce au crezut în Hristos cele mai importante adevăruri de credintă, îngrijindu-se de sporirea creştinilor în cunoaşterea şi aprofundarea celor învătate. Ne punem întrebarea: noi, creştini ai secolului XXI, trebuie să fim îndemnati să sporim în cunoaşterea învătăturilor evanghelice? Considerăm că da, cu atât mai mult cu cât unii credincioşi, chiar cu studii superioare, cunosc mult mai putin domeniul credintei decât alte domenii de cunoaştere.
Asumarea credintei presupune o viziune globală despre lume, acceptând că Dumnezeu este Creatorul, Răscumpărătorul şi Sfintitorul care transformă creatia şi viata noastră a tuturor.
A doua etapă a ciclului credintei o constituie celebrarea credintei prin participarea la cult, prin fidelitatea fată de sine şi fată de Biserică. Profesorul de religie îşi va învăţa elevii că “fiecare credincios îşi exprimă credinta sub o formă de adorare a lui Dumnezeu, de multumire şi bucurie”. Sfânta Liturghie creează mediul pentru exprimarea bucuriei, a sperantei şi a credintei unei comunităti.
În cadrul cultului public, după mărturisirea credintei (rostirea Crezului) urmează celebrarea credintei (imnul Pe Tine Te lăudăm). În cadrul orei de religie, profesorul şi elevii purced la mărturisirea credintei, dar şi la o formă de celebrare, de adorare, fiecare oră de religie începe şi se încheie cu o rugăciune.
În etapa a treia urmează contextualizarea şi manifestarea credintei în viata personală şi socială. Ora de religie îndeamnă la angajare, la vietuirea în şi prin Hristos. Preotul, la Sfânta Liturghie, îi îndeamnă şi îi trimite pe credincioşi la misiune şi la slujire: cu pace să ieşim …, iar credincioşii răspund întru numele Domnului; de aici reiese rolul credintei în raport cu semenii, cu morala, cu societatea. Religia (credinta fiecăruia) are sau ar trebui să aibă un rol însemnat atât în viata personală, cât şi în viata publică.
Într-o astfel de abordare, ora de religie devine o oră care îi face pe elevi să fie responsabili fată de viata şi faptele lor, fată de actul educational, fată de aproapele, după cuvintele Mântuitorului: voi sunteti lumina lumii…, aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune şi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Mt. 5,14-16).
În contextul social şi educational actual profesorul de religie va da lectiei de religie şi o dimensiune reconciliatorie, observând statutul istoric al Bisericii: nu separăm acum grâul de neghină, separarea apartine eshatonului. Ora de religie se derulează ca un dialog, cuvintele folosite în acest dialog sunt inspirate de cuvintele revelate ale Sfintei Scripturi, de Cuvântul care ni se descoperă în Noul Testament şi care ne dă putere. Mântuitorul, în rugăciunea dinaintea Patimilor Sale, spune: Nu numai pentru ei Mă rog, ci şi pentru cei ce prin cuvântul lor vor crede în Mine (In. 17,20).
De multe ori ne plângem că la disciplina religie nu avem suficiente mijloace didactice, că nu avem suficient material bibliografic adecvat particularitătilor de vârstă ale elevilor. Totuşi aceste neajunsuri pot fi înlăturate, în primul rând prin folosirea la ora de religie a Sfintei Scripturi, în mod sistematic. Indiferent de continutul didactic (tema abordată), putem în câteva minute citi şi comenta un anumit pasaj din Vechiul sau Noul Testament, învătându-i pe elevi să aprofundeze elementele de doctrină creştină şi să-şi asume identitatea creştină. Precum orice formă de misiune creştină are şi o dimensiune educativă, tot aşa s-ar cuveni ca orice lectie de religie să aibă o dimensiune misionară.
Abordarea separată a acestor etape de initiere în tainele credintei este contrară spiritualitătii creştine. Să nu uităm că orice Sfântă Liturghie este şi o oră de religie, o lectie de initiere creştină, iar orice oră de religie trebuie să îndemne elevii spre participarea la Sfânta Liturghie. Mereu trebuie să căutăm şi să cerem de la Dumnezeu “întelepciune şi meşteşug în stare să ne ajute să găsim multe ieşiri acolo unde nu-i ieşire” (Sf. Ioan Gură de Aur) şi să îndreptăm sufletele elevilor încredintati nouă. Fericit este profesorul care-şi învată elevii să înteleagă şi să se bucure că Dumnezeu a întemeiat Biserica Sa pe Pământ, să aprofundeze şi să trăiască adevărurile de credintă mărturisite de Biserică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu